Administrația Biden a depus plângere împotriva statului Texas pentru legea care interzice avortul

Administrația Biden a depus plângere împotriva statului Texas pentru legea care interzice avortul
Sursa foto: Profimedia
Publicat: 10/09/2021, 11:00

Administrația Joe Biden a depus joi o plângere în instanță împotriva statului american Texas prin care solicită anularea unei legi care interzice aproape în totalitate avorturile în acest stat conservator din sudul Statelor Unite.

Legea a intrat în vigoare la 1 septembrie și a fost puternic criticată de președintele democrat Joe Biden, informează Agerpres.

Secretarul american al Justiției, Merrick Garland, a declarat joi, în cadrul unei conferințe de presă, că noua lege „este în mod clar neconstituțională din perspectiva jurisprudenței Curții Supreme”.

Secretarul american al Justiției: Nu am acționat sub presiune politică

Merrick Garland a adăugat că a decis să sesizeze instanța în legătură cu această lege „după o examinare a legii și a faptelor” și nu sub presiune politică, așa cum au dat unele voci de înțeles.

„Departamentul Justiţiei are responsabilitatea să apere Constituţia Statelor Unite şi statul de drept, astăzi îndeplinim această datorie depunând o plângere”, a declarat oficialul.

Legea din Texas interzice avortul după ce se detectează bătăile inimii embrionului, la aproximativ şase săptămâni de sarcină, când majoritatea femeilor nu ştiu că sunt însărcinate. Legea nu prevede excepţie în caz de incest sau viol, ci doar în caz de urgenţă medicală.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Avertisment după ce o dansatoare a murit sufocată în timp ce avea relații intime cu...
Se iubește cu Simona Halep!? 'Regele mezelurilor' din România rupe tăcerea, după ce s-a detonat...
Prima reacție milionarului Dorin Mateiu, bărbatul de 57 de ani care s-ar iubi cu Simona...
El este fotbalistul român care a murit în accidentul cumplit de la Băița. Denis nu...
Un bărbat dispărut fără urmă în 1998 a fost găsit sechestrat în grajdul vecinului său
Prințul Harry și Meghan Markle, probleme grave cu legea! Ducii de Sussex nu și-au plătit...
Dieta CIUDATĂ a lui Michelle Obama, la 60 de ani! Alimentul la care a renunțat...
9 judeţe, sub avertizări meteo cod galben şi portocaliu de vijelii. Vreme severă până vineri...
FILMUL crimei din Crângași! Detalii șocante: Ce s-a întâmplat, de fapt
Salariul minim se va calcula diferit! Directiva care explică noua formulă: Pot include 60% din...
Top cele mai bombate posterioare! Vedetele își etalează trupurile în țările calde
Cât costă cel mai ieftin Duster 2024? Mai e SUV-ul MULT-IUBIT de români?
Iată cine este bărbatul ce l-a împuşcat pe premierul slovac. Este membru al Societăţii Scriitorilor...
Descoperire IMPORTANTĂ făcută de astronomii din ROMÂNIA! Este de valoare mondială
ITP de două ori pe an. S-a schimbat legea în România pentru aceste vehicule
Doi absolvenți de MIT, acuzaţi că au furat milioane de dolari în criptomonede, în doar...
Cine a câștigat marele trofeu Chefi la cuțite! La cine a mers trofeul și cine...
Cine e, de fapt, bărbatul omorât în bătaie în Crângași! Breaking news
Julia este hotărâtă să nu îi mai ierte greșelile lui Robi: „Vreau să îți spun...
”Eu nu mai am pe nimeni. Ai mei sunt morți toți” Drama care i-a marcat...
BANCUL ZILEI. Bulă e cu o tipă în pat. Gagica: - Bulă, ai un clopoțel...
Care este legătura dintre hormonul de stres din timpul sarcinii și IQ-ul copilului?
×